30 de veri în luna mea
Fără nicio introducere las aici frânturi din viața mea de până acum, frânturi dintr-o scrisoare dedicată mie, cea de ieri, de azi, de mâine, cea la 30 de veri.
Nu e vârsta la care știu cine sunt, dar, în sfârșit, simt acest sunt. Nu mai cer permisiunea de a exista și, ușor-ușor, îmi deschid brațele să primesc darurile pe care viața le-a împachetat așa frumos, cu fundă, cum îmi place mie, pentru mine.
E poate unul dintre momentele magice ale vieții mele, în care, deși multe ecuații sunt încă nerezolvate, acest nu știu deschide spațiul tuturor posibilităților, spațiul cunoașterii.
Nu reușesc să mă raportez în fiecare zi în felul acesta, desigur. Uneori cad în golul din mine, mă simt copleșită, blocată, aruncată în aer, pe lângă cum zic eu. Și totuși, mă iau de mână, mă ridic, continui să merg prin mine.
Nu știu e, până la urmă, doar o altă formă a lui știu.
1. Parcă ieri erai încă un copiluț cu dor în suflet și tristețe în ochi, care se simțea prea mic într-o lume prea mare și greu de înțeles.
2. Unde sunt magazinele cu îmbrățișări, gustoase, dulci, pufoase, mai ceva decât clătitele uriașe? De ce s-au închis? De fapt, de ce nu s-au deschis niciodată?
(cuprinsă de un dor mai blând)
3. Mi-am găsit cu ușurință câte un defect de efect.
4. Ai trecut prin burnout fără ca măcar să știi ce e. Draga de tine, ai crezut că e doar vina ta că nu faci față vieții.
5. Am învățat să gândesc, doar să gândesc, fără să mai iau cu mine tot ce simțeam. Și, la un moment dat, asta a început să doară foarte tare. Fără să-mi dau seama de ce, evident. Dar golul era acolo și parcă se făcea din ce în ce mai mare. Și încă este. Doar că acum îl văd și îi vorbesc. Îmi dau seama că e un aliat, nu un inamic și nici un obstacol pe calea mea.
6. Și parcă simțeam așa niște tristețe. Așa, din stomac până în piept – parcă așa mă durea.
7. Când apare tristețea stau cu ea 15 min pe ceas. Nu în pat. Pe un scaun sau pe canapea. O primesc de maximum două ori pe zi, ca pe un invitat care vine în casă și mai trebuie să și plece.
8. M-a bușit plânsul de mai multe ori azi.
9. Am retrăit și revăzut frumusețea de a fi cum îți vine, cum ești, fără a opune rezistență. Am simțit asta când m-am conectat din nou cu plânsul meu din acel moment în care sufeream. Așa natural s-a simțit să-mi las atunci plânsul să iasă, să mă las să-l trăiesc și, mai ales, în fața altora, să fiu cum simțeam eu să fiu. Am văzut puterea de a trăi și de a elibera o emoție, dincolo de slăbiciunea pe care o vedeam înainte.
10. Azi mi-am văzut furia și am exprimat-o așa cum înainte nu am putut. Mi-am dat seama cum nu a fost văzută și validată, cum a fost pusă la îndoială și, de aceea, și eu am pus-o la îndoială, m-am luptat cu ea. Data viitoare pot să o văd, să îi mulțumesc că vine să-mi arate că ceva nu e în acord cu mine.
11. Nu ești defectă! Sensibilitatea ta are lumina ei.
12. Îmi tremură vocea, mă înroșesc când vorbesc în public. Și totuși o fac pentru că am ceva de spus. Pe cât de fragilă sunt, pe atât de puternică.
13. Îți mulțumesc că ai fost cuminte, liniștită, la locul tău. În următorul deceniu îi fac loc pe scenă părții mele mai vocale, poate chiar și doar prin scris, părții mele mai puțin cuminte, părții care spune ce simte și ce o deranjează, părții care glumește, care dansează frenetic când îi vine, părții care e sigură că are ceva de spus și de adus în această lume.
14. Am învățat că pot să fiu aproape de tine fără să mă îndepărtez de mine.
15. Fain și simplu
Așa sunt eu,
Cu fustă și șosete colorate,
Cu flori, cu nori,
Cu doruri care-mi dau fiori.
16. Ia-o în brațe pe Cătălina de atunci, spune-i că e bine și că te întorci la ea ori de câte ori are nevoie. Spune-i că e în siguranță. Ia-o în brațe. Asigur-o că te întorci ori de câte ori are nevoie. Fii mamă pentru copilul care ai fost!
17. Adu-ți aminte mai des ce ai reușit.
18. Folosește oglinzile din jur pentru a integra părți uitate și respinse la tine. Tot ce nu vrei să fii ești deja!
19. O bună parte din acești 30 de ani n-ai știut de unde să începi, ce să începi, cum să trăiești din cine ești. Și e în regulă așa.
20. Puseu de romantism
Poate părea egoist, da,
Dar îmi place să fiu în inima ta.
Și de acolo să urcăm,
Să ne izbim cu capul de nori,
Să mă zbori.
21. Prea multă vreme ai crezut că tu nu poți fi iubită. Și ce te-a mai durut. A fost nevoie de multe îmbrățișări interioare ca să începi să vezi ceva soare.
22. Mă iau în brațe
Mă iau în brațe,
Simt iubire,
Zâmbesc, ce împlinire!
23. Poezia ți-a fost și îți este în continuare locul în care sufletul îți vorbește. Continuă să-l citești pe Nichita, inventează cuvinte și dă propriul sens iubirii.
24. Fluturele și-a deschis aripile și zboară. Lasă-l, te rog! Sufletul meu îl așteaptă.
25. Îți mulțumesc că ai ales să te uiți la tine, că ai ales să scrii, să plângi, să suferi, să cauți, să speri, să vrei să trăiești altfel.
26. Fericirea pentru mine uneori arată foarte simplu: o bucată de cer, câțiva nori în care intru cu avânt, munți și păduri de jur împrejurul meu.
27. Îmi dau acum voie să mă bucur de locuri noi, de oameni noi și, poate cel mai important… de mine. Râd și dansez când îmi vine, stau în ploaie, îmi e bine!
28. Ai văzut că viața merită totuși trăită. Pentru soarele și ploaia ei, pentru iubirea împărtășită, pentru vântul care bate și îți mângâie părul, pentru frumos și pentru urât în egală măsură, căci fără contrast întregul n-ar mai fi.
29. Dă-ți voie să primești și alte (a)case din lumea aceasta mare.
30. August e luna mea
August e luna mea de miere
E luna în care am început să dansez
E luna în care pot să visez
August e luna în care zilele sunt încă portocalii
Iar nopțile sunt reverii
E luna în care sunt copil și fac copilării
August e luna în care număr stele
E luna în care mă iubesc și plantez flori de nu-mă-uita
E luna mea.
With ♡,
Cătălina
Scris la 1 Septembrie 2026