Catalina Serban

de ce nu sunt alb-negru pictată?

de ce, de ce așa colorată?

de unde atâtea emoții?

de ce cu inima grea?

de ce, de ce așa?

Ce e iubirea,

Ce e o piatra,

Ce e lumina?

Ce e foc si nu poate să se stingă?

Ce e ploaia și cum o las să mă atingă?

Mă simt mai ușoară cu aceiași ani de istorie în spate,

De care acum timpul nu mă mai desparte,

Nici spațiul, căci s-a așezat

Durerea imensă purtată de stră și stră bunici,

Învățați să se salveze prin Dumnezeu de frici.

Am voie să-mi pun întrebări, să scot din bagajul primit,

Tot ce mi-a rămas mic.

Nu uit, nu arunc, nu regret, nu ma supar, nu plâng,

Mulțumesc și încep să privesc mai profund,

Cu sufletul, tot ce am și sunt!

am încredere în viață!

mă las ghidată de nori,

mă las zburată de păsări călătoare,

azi sunt un curcubeu,

mâine o floare!

Mă iau în brațe,

Simt durere și frică,

prea mari

pentru cât sunt eu de mică.

Simt că mă doboară,

mă apăr, obosesc,

am impresia că o să înnebunesc.

Și totuși,

fix când simt că aproape mor,

începe un dialog interior.

fără cuvinte

durerea se face mai mică

și ușor-ușor apare…

o iubire strălucitoare.

vine de departe, a călătorit mult,

nu am cum să nu o ascult!

nu-mi cere nimic.

Îmi oferă alinare, suport, îmbrățișare,

îmi dă voie să fiu eu,

fix așa cum sunt,

cu emoții multe,

cu părți respinse și judecate,

cu tot ce-am simțit că mă desparte.

de viață, de dorința de a trăi,

de gândul că e ușor să fii.

Îmi dă voie să fiu importantă,

să-mi văd unicitatea, frumusețea, sensibilitatea,

mă lasă să cresc,

să-mi deschid aripile cu putere

și să zbor,

spre un eu viitor,

care conține deja

permisiunea de a trăi și a se bucura!

Mă iau în brațe,

Simt iubire,

Zâmbesc, ce împlinire!

îmi place cum se vede lumea de la pieptul tău,

toate sunt la locul lor,

nimănui nu-i e dor;

nici de ieri, nici de mâine,

trăim în acum,

iar tu știi să mă iubești cum.

Atât am așteptat să mă topesc în zare,

Să mă săruți și să miros a mare,

Să închidem ochii și să ascultăm,

Cum valurile ne învață să dansăm.

Să mă îmbrățișezi și să trăim,

Clipa în care ajunge doar să fim.

Nu-ți trebuie multe ca să fii fericit,

Uneori doar marea și cineva de iubit.

PS: plaja Bocca, Nice, France 🤍